Eugen Tomac: „Neacceptarea României în Schengen este o ilegalitate ce trebuie corectată”. Mesajul eurodeputatului în Legislativul de la Strasbourg

Publicat: 12/07/2023, 12:22
Actualizat: 12/07/2023, 12:51

Eugen Tomac, eurodeputat și președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP), a detaliat, miercuri, stadiul petiției „România merită în Schengen”, cu o zi înainte ca în plenul Parlamentului să fie dezbătută propunerea de Rezoluție referitoare la spațiul de liberă circulație a Uniunii Europene, document elaborat la solicitarea societății civile românești.

Eurodeputatul Eugen Tomac a elaborat mesajul pe care l-am transmis miercuri, în plenul Parlamentului de la Strasbourg, în cadrul dezbaterii propunerii de Rezoluție referitoare la aderarea la spațiul Schengen. Un document ce a fost elaborat la solicitarea societății civile românești.

Potrivit europarlamentarului, textul Rezoluției cuprinde un alineat esențial și le mulțumește tututor colegilor eurodeputați care au susținut amendamentul propus de Traian Băsescu, care a solicitat Parlamentului European să intervină în procesul pe care eu l-a deschis la CJUE împotriva Consiliului UE.

„Neacceptarea României în spațiul de liberă circulație a Uniunii Europene este o ilegalitate ce trebuie corectată. Rezoluția pe care o vom vota mâine este un document cu valoare istorică, este primul pas spre normalitate, spre revendicarea unui drept ce ni se cuvine de peste un deceniu”, a transmis Eugen Tomac.

Eugen Tomac a dat în judecată, pe data de 6 februarie 2023, Consiliul Uniunii Europene pentru blocajul generat de Austria împotriva României în procesul de aderare la spațiul Schengen. Acțiunea declanșată de Eugen Tomac a fost depusă la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, „având calitatea de reclamant neprivilegiat”.

„Mesajul celor peste 50 de mii de români care au semnat Petiția „România merită în Schengen” nu a rămas fără ecou. În mod sigur vom reuși să ne facem singuri dreptate acolo unde Guvernul nu a fost în stare. România va fi în Schengen!”, a precizat Eugen Tomac.

Ce scrie în petiție

Europarlamentarul a anunțat luna trecută că a depus, la Bruxelles, petiția prin care se solicită ca Parlamentul European  să intervină în procesul deschis la Curtea de Justiție a Uniunii Europene în chestiunea aderării României la Schengen.

„Pentru că doar determinarea noastră, a românilor, ne poate face dreptate, am mai făcut un pas în demersul pe care l-am inițiat la Curtea de Justiție a UE în chestiunea Schengen. Ieri (1 iunie –  n. red.) am depus, la Bruxelles, petiția prin care cerem Parlamentului European să intervină, în calitate de reclamant privilegiat, în procesul pe care l-am deschis la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Am depus, de asemenea, împreună cu documentele necesare, și dovada celor peste 50.000 de semnături adunate în favoarea acestei inițiative. Parlamentul European, în calitate de reclamant privilegiat, are forța necesară pentru a ne ajuta să câștigăm acest proces atât de important pentru noi. Nu am fost singur. I-am avut alături, în mod simbolic, pe toți cei peste 50.000 de români care au semnat petiția. Le mulțumesc tuturor și fiecăruia în parte!”, transmite liderul PMP.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
UE a dat ordin. S-au interzis complet în România. Aparatele care dispar din 2025
Plecarea de pe loc și virajele, capcanele șoferilor pe șoselele cu zăpadă. Cum trebuie procedat
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...